Site icon RPLP Piatra Craiului

Certificare

Declarație privind acordul cu Principiile și Criteriile FSC® (license code FSC-C118448) pentru Management Forestier

În cursul anului 2012 conducerea RPLP Piatra Craiului RA a luat decizia începerii demersurilor pentru obținerea Certificatului FSC® pentru management forestier.

            Astfel s-a decis ca într-o prima etapă să se certifice suprafața de 9415.3 ha fond forestier proprietatea publică a orașului Zărnești.

            La finele anului 2012 a avut loc prima întâlnire cu auditorul extern (pre – evaluarea) urmând ca în cursul anului 2013 să se desfășoare întânirea de evaluare principală și ulterior obținerea certificatului.

            Incepand cu data de 03.10.2013 RPLP PIATRA CRAIULUI RA Zarnesti a obtinut certificatul FSC® pentru management forestier valabil pentru o perioada de 5 ani de la data acordarii.

           De la 01.01.2014 suprafata fondului forestier administrat de regie este inclusa in noi amenajamente silvice valabile o perioada de 10 ani, amenajamente care sunt corelate cu planurile de management ale ariilor naturale protejate peste care se suprapun.

          Conform noilor amenajamente suprafetele incluse in certificat sunt urmatoarele:

Suprafata certificata:

Nr crtUB/UPSuprafata totalaGrupa I Grupa II Anul intrarii in vigoare amenajament
1UP I Zărnesti5531.6495.85035.82014
2UP II Zărnești3883.72847.61036.42014
 TOTAL CERTIFICAT9415.33343.46072.2 

Suprafata padurilor cu valoare ridicata de conservare, pe categorii (VRC 1, 2, 3, 4,5,6)

Categorii de PVRC – Suprafaţa (ha)
PVRC 1.1.PVRC 1.2.PVRC 1.3. PVRC 2 PVRC 3 PVRC
4.1.
PVRC 4.2. PVRC 4.3.PV RC 5PVRC 6
321.40031.900116.000179.50000

             Orice factor interesat/afectat, expertii in domeniu pot face propuneri catre RPLP Piatra Craiului RA pe tot parcursul anului in legatura cu:

              DESCARCA HARTA PVRC >>AICI

DESCARCA HARTA SUPRAFETELOR  INCLUSE IN RETEAUA DE ZONE DE CONSERVARE/ZONE REPREZENTATIVE ALE ECOSISTEMELOR NATURALE (10%) >> AICI

            DESCARCA HARTA ELEMENTELOR DE BIODIVERSITATE >>AICI

 REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2014   

           REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2015

           REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2016

           REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2017

           REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2018

           REZUMAT PUBLIC PLAN DE MANAGEMENT >> 2019

 REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2014

           REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2015

           REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2016

           REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2017

           REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2018

           REZUMAT PUBLIC PLAN MONITORIZARE     >> 2019

DESCARCA PROCEDURA DE RECLAMATII PRIVIND MANAGEMENTUL FORESTIER SI SCRISOAREA DE RASPUNS

Exit mobile version